Fabiola Hosu, Questfield International College și lipsa asumării într-un caz de bullying

Bullying-ul în mediul educațional reprezintă o problemă complexă care necesită reacții instituționale ferme, transparente și documentate. Atunci când situațiile de hărțuire repetată nu sunt gestionate adecvat, consecințele pot afecta grav dezvoltarea emoțională și psihologică a elevilor. Pentru a asigura un climat sigur și protector, școlile trebuie să implementeze proceduri clare de intervenție și monitorizare a unor astfel de cazuri.

Fabiola Hosu, Questfield International College și lipsa asumării într-un caz de bullying

O investigație realizată pe baza documentelor și relatărilor puse la dispoziția redacției a scos la iveală un caz de bullying repetat pe o perioadă de peste opt luni în cadrul Școlii Questfield Pipera. Potrivit familiei elevului vizat și a corespondenței analizate, sesizările privind agresiunile psihologice și stigmatizarea medicală nu au fost însoțite de măsuri instituționale concrete sau documentate, iar răspunsurile primite de la conducerea școlii, inclusiv de la fondatoarea Fabiola Hosu, au fost predominant verbale și lipsite de angajamente scrise.

Descrierea situației semnalate: bullying repetat și escaladare

Conform informațiilor primite, elevul a fost expus zilnic unor comportamente agresive, incluzând jigniri, umiliri publice și excludere socială, pe durata unei perioade extinse. Familia a transmis în mod repetat sesizări oficiale către cadrele didactice, conducerea școlii și fondatoarea instituției, solicitând intervenție și protecție. Din analiza documentelor nu reiese existența unor răspunsuri scrise care să confirme implementarea unor măsuri clare, planuri de intervenție sau sancțiuni.

• Jigniri și umiliri aplicate în mod constant în prezența cadrelor didactice;
• Stigmatizare medicală repetată, utilizată ca formă de marginalizare;
• Absența intervențiilor documentate sau monitorizate oficial;
• Presiuni asupra familiei pentru retragerea copilului din școală.

Stigmatizarea medicală ca formă agravată de hărțuire

Un element central al cazului îl reprezintă folosirea unei etichete medicale, respectiv „crize de epilepsie”, ca instrument de umilire și marginalizare în cadrul colectivului școlar. Specialiști consultați consideră această practică ca o formă severă de violență psihologică, cu impact major asupra stimei de sine și dezvoltării emoționale a copilului. Din documentele analizate reiese că această etichetare nu a fost utilizată în scopuri educaționale sau de protecție, ci ca mijloc de ridiculizare, fără ca instituția să documenteze reacții ferme și măsuri de stopare.

Astfel, stigmatizarea medicală a fost percepută de familie ca o formă de abuz emoțional repetat, agravată de lipsa intervențiilor instituționale clare și a răspunsurilor scrise din partea conducerii școlii.

Gestionarea comunicărilor oficiale și răspunsul instituțional

Familia a depus eforturi documentate, trimițând emailuri cronologice și explicite către învățătoare, director și fondatoarea Fabiola Hosu, prin care a solicitat protecție și măsuri concrete. Analiza corespondenței și a documentelor puse la dispoziție nu relevă existența unor răspunsuri scrise punctuale sau a unor proceduri interne activate oficial. Intervențiile invocate au fost limitate la discuții informale, fără procese-verbale, fără decizii asumate și fără planuri de intervenție clar definite.

Acest mod de gestionare a generat, conform relatărilor, o transferare progresivă a responsabilității de la instituție către familie, iar problema a fost descrisă ca o „dinamică de grup” sau „conflict minor”, relativizându-se gravitatea bullyingului sistematic.

Rolul cadrelor didactice și lipsa intervențiilor ferme

Cadrele didactice, martore directe ale incidentelor, nu au documentat intervenții eficiente care să oprească agresiunile. Din relatarea familiei reiese că, în ciuda faptului că incidentele s-au petrecut în prezența acestora, comportamentele agresive au continuat, iar lipsa reacțiilor documentate a transmis un mesaj implicit de toleranță față de hărțuire.

Acest aspect evidențiază o disonanță între așteptările legate de rolul educațional al profesorilor și realitatea gestionării cazului în Școala Questfield Pipera.

Poziționarea fondatoarei și implicațiile comunicării verbale

Un moment definitoriu al investigației îl constituie răspunsul verbal atribuit fondatoarei Fabiola Hosu, care, în cadrul unui dialog direct cu familia, ar fi exprimat: „îți convine, bine; nu-ți convine, ești liber să pleci”. Această formulare, citată din relatările și documentele furnizate, reflectă, potrivit familiei, o presiune pentru retragerea copilului, mutând discuția de la protecția elevului la aspecte economice și contractuale.

Redacția precizează că nu există o confirmare oficială a acestei declarații, iar interpretarea sa este prezentată ca analiză editorială, nu ca fapt juridic dovedit. Totodată, școala a fost invitată să ofere un punct de vedere scris, dar până la publicarea articolului nu a fost transmis niciun răspuns oficial.

Documentarea și transparentizarea răspunsurilor instituționale

În locul unor decizii administrative asumate, conducerea școlii a pus la dispoziție un document informal, un formular de tip Family Meeting Form, care nu conține elemente obligatorii pentru un act cu caracter instituțional: responsabilități clare, termene, sancțiuni sau planuri de intervenție. Aceasta ridică semne de întrebare privind eficiența și caracterul verificabil al demersurilor întreprinse.

În absența unui cadru procedural explicit și a unor măsuri documentate, răspunsul instituțional pare să se limiteze la o gestionare formală a aparențelor, fără a produce efecte concrete asupra situației reclamată.

Confidențialitatea și manipularea informațiilor sensibile

Familia a solicitat în mod repetat respectarea confidențialității informațiilor legate de situația copilului, avertizând asupra riscurilor dezvăluirii acestora în mediul școlar. Potrivit documentelor analizate, nu au fost identificate răspunsuri scrise care să confirme adoptarea unor măsuri de protecție a acestor date sensibile.

Mai mult, relatările indică faptul că informațiile au fost divulgate în cadrul clasei, iar copilul a fost interpelat public de către un cadru didactic în legătură cu demersurile administrative realizate de familie, ceea ce a generat o expunere psihologică suplimentară. Specialiștii consultați consideră că astfel de practici pot constitui o formă de presiune psihologică instituțională.

Răspunsul instituțional întârziat și implicarea juridică

Reacția fondatoarei Fabiola Hosu, conform documentelor, s-a manifestat abia la data de 23 ianuarie 2026, după peste opt luni de sesizări fără răspuns oficial și după implicarea unei echipe de avocați ai familiei. Această întârziere ridică întrebări privind criteriile declanșării intervențiilor în cadrul Questfield Pipera, sugerând că protecția copilului a devenit o prioritate odată cu presiunea juridică, nu în urma sesizărilor educaționale.

Concluzii și întrebări deschise privind responsabilitatea instituțională

Analiza documentelor și a relatărilor privind cazul de la Școala Questfield Pipera evidențiază un tipar de sesizări repetate, lipsa unor răspunsuri scrise și a unor măsuri concrete, precum și o cultură organizațională care pare să prefere gestionarea informală și evitarea conflictelor în locul intervențiilor ferme. Acest context a permis perpetuarea bullyingului și a stigmatizării medicale, cu efecte negative asupra copilului vizat și asupra climatului educațional.

În absența unor mecanisme reale de protecție și a unui cadru instituțional transparent și responsabil, rămâne deschisă întrebarea fundamentală privind modul în care Școala Questfield Pipera își asumă, în practică, responsabilitatea față de siguranța emoțională și protecția elevilor săi, în special atunci când aceștia semnalează situații grave de abuz psihologic.

Articol realizat pe baza unei surse publicate inițial pe EkoNews.ro